Prima menţiune documentară a cetăţii Devei datează din secolul XIII, mai exact din 1269. „În acel an Ştefan, regele cel tânăr al Ungariei şi duce al Transilvaniei, fiul lui Bela al IV-lea, aminteşte cetatea regală Deva cu prilejul unui act de danie către comitele Chyl din Cîlnic, care în luptele purtate „ni s-a alăturat nouă şi a rămas cu noi sub cetatea Deva, iar sub cetatea Codlea a luptat cu bărbăţie cu duşmanii noştri. De aici înainte, viaţa cetăţii va fi strâns legată de cea a Transilvaniei, iar istoria ei bogat documentată”, arătau Ioan Andriţoiu şi Ioan Petru Alb, în cercetarea „Deva şi împrejurimile ei în secolele IV – XIV”, publicată în anuarul Sargeţia, din 1969. Potrivit cercetătorilor, la patru ani de la atestarea ei documentară, sub cetatea Devei aveau loc lupte înverşunate, împotriva tătarilor. În secolul XIV, potrivit celor doi istorici, Deva şi satele înconjurătoare sunt amintite ca „district militar valah”, iar cetatea avea în jurisdicţie patru scaune (Deva, Ilia, Şoimuş, moşiile crişene şi împrejurimile Bradului), care făceau parte din domeniul regal şi erau conduse de cnezi. Localnicii aveau îndatoriri militare şi obligaţii privind întreţinerea, reparaţiile şi construcţiile din cetate.
CETATEA DEVA 